Exista sau nu chinurile iadului?

Despre chinurile vesnice ale iadului este imperios necesar sa avem o imagine cat mai clara si conforma cu adevarul pe care ni-l arata credinta noastra ortodoxa. Chinurile, sau muncile iadului exista si sunt adevarate, la fel de adevarate precum existenta sfintilor, si sunt realitati asa cum au fost prezentate de sfinti si de Biblie. Mai jos este o intamplare cutremuratoare, traita de un ucenic al Sfantului Serafim de Sarov. Ea era inclusa intr-o carte, “Despre dobandirea duhului sfant”, de Sf. Serafim de Sarov. Cautand pe internet, am gasit doar partea cu dobandirea duhului sfant, si partea cu iadul, nu – doar pe un forum de discutii, cu greu, am dat de ea. (Sursa: http://www.crestinortodox.ro/forum/member.php?u=16741)

In general este preferata din mantuire partea cu iubirea si cu inaltele culmi ale rugaciunii, insa trebuie sa nu pierdem din vedere nici Judecata, iadul, osteneala sau nevointa, fara de care mantuirea nu este posibila.

 
“N.A. Motovilov, robul lui Serafim, cum ii placea lui sa se numeasca, era un om cu inima curata si fierbinte. Dupa ce s-a vindecat prin rugaciunile Parintelui Serafim de o grea suferinta si dupa ce s-a invrednicit sa vada cu proprii lui ochi iluminarea chipului binefacatorului sau cu lumina taborica a harului Duhului Sfant, s-a hotarat, in amintirea Parintelui Serafim, sa plece personal la locul de nastere a marelui staret din Kursk, pentru a aduna unele date din copilaria si adolescenta lui si sa cerceteze Manastirea Nizvo-Florensky. Aceasta plecare a avut foarte grele urmari pentru N.A. Motovilov, intrucat, cu voia lui Dumnezeu, el s-a imbolnavit, devenind victima vrajmasului, care s-a razbunat cumplit asupra lui pentru faptul ca a slujit la proslavirea placutului lui Dumnezeu Serafim. Imprejurarile premergatoare imbolnavirii lui Motovilov, care lamuresc inceputurile ei, sunt urmatoarele:
Odata, intr-o convorbire intretinuta cu Prea Cuviosul Serafim, veni vorba despre atacurile pe care vrajmasul le da asupra omului. Motovilov, care avusese o ”crestere lumeasca”, n-a intarziat, desigur, sa se ”indoiasca de realitatea puterilor rele”. Atunci Prea Cuviosul i-a destanuit lupta groaznica pe care a dus-o impotriva demonilor timp de o mie de zile si o mie de nopti.
Si prin puterea cuvantului sau, prin autoritatea sfinteniei sale, in care nu putea incapea nici o umbra de indoiala sau exagerare, l-a convins pe Motovilov de existenta demonilor, care se arata nu numai in naluciri sau in vise, ci chiar in realitatea cea mai cruda. Cum era aprins din fire, Motovilov se insufletise in asa masura de povestirea staretului, incat striga din adancul sufletului: ”Parinte, am mare dorinta sa ma lupt cu dracii!”.
Parintele Serafim, plin de spaima, l-a interrupt, zicand:” Ce e cu dumneata, bucuria mea? (asa isi alinta parintele ucenicii) Iti dai seama ce vorbesti? Daca ai sti ca cel mai mic dintre demoni este in stare sa rastoarne pamantul numai cu o singura unghie (in masura in care Dumnezeu le ingaduie), atunci nu te-ai mai apuca sa te lupti cu ei”.
“Dar dracii au unghii?”. Hei, bucuria mea, bucuria mea! Ce va mai invata profesorii pe la academii, nu stiti oare ca demonii nu au unghii? Ei sunt zugraviti cu copite, cu coarne, cu coada, pentru ca inchipuirea omeneasca nu poate nascoci ceva mai respingator, mai grozav decat astfel de chipuri. Caci intradevar ei sunt neinchipuit de urati, deoarece in urma caderii lor, din pricina impotrivirii lor voite (libere) la Harul Duhului Sfant, din ingeri luminati au devenit demoni atat de intunecati si de respingatori, incat este cu neputinta sa-i infatisezi prin vreo asemanare omeneasca. Si cu toate acestea este nevoie de o asemanare, care sa exprime toata rautatea lor si atunci sunt infatisati negri si urati.
Intrucat au fost creati cu puteri si cu insusiri de ingeri (care nu li s-au luat dupa caderea lor), ei au fata de oameni si de tot ceea ce este pamantesc o putere neobisnuita, asa incat cel mai mic dintre ei, dupa cum ti-am spus, este este in stare sa rastoarne tot pamantul numai cu o singura unghie (daca Dumnezeu ii ingaduie). Numai harul Prea Sfantului Duh, care ni s-a dat noua crestinilor ortodocsi, pentru meritele divine ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care este si Dumnezeu si om, numai El opreste cu desavarsire toate uneltirile si viclesugurile vrajmasului”.
Atunci Motovilov s-a ingrozit. Si atata timp cat s-a aflat sub scutul de aparare al Prea Cuviosului, el a putut sa nu se teama de rautatea satanica. Dar aceasta provocare indrazneata si nesocotita, cu ingaduinta lui Dumnezeu, n-a ramas fara urmari. Cand Motovilov, dupa adormirea Parintelui Serafim, a plecat cu trasura la Kursk, n-a putut aduna decat putine stiri despre copilaria si tineretea Parintelui Serafim. Rudele mai apropiate isi aminteau de Prea Cuviosul numai de cand era tanar, unele dintre ele murisera, iar altele au spus ca au uitat. Chiar casa in care s-a nascut si a crescut copilul Prohor (Sfantul Serafim) era distrusa si in locul ei se ridicasera alte cladiri.
Totusi, s-a gasit un unchi care era de aceeasi varsta cu Parintele Serafim si care a dat lui Motovilov anumite date ce s-au trecut in toate editiile despre viata Prea Cuviosului Serafim.
Asa incat, calatoria la Kursk si ramanerea acolo a fost incununata de oarecare succes, cat despre vijelia potrivnicului, aceasta nu s-a dezlantuit asupra lui decat la intoarcerea spre Voronej.
La una din statiile postale care se afla pe drumul dintre Kursk si Voronej,facandu-se noapte, Motovilov a fost nevoit sa ramana pentru gazduire. Fiind singur in Casa de oaspeti, si-a scos din cufar manuscrisele sale si a inceput sa le descifreze la lumina unei lumanari, care abia palpaia, intr-o odaie larga. Cele dintai insemnari care i-au cazut sub ochi vorbeau despre vindecarea unei fete de nobil, Hrapikin, la sicriul Sfantului Mitrofan de la Voronej. In acel moment m-am gandit, scrie Motovilov, cum este cu putinta ca o crestina ortodoxa, care se impartaseste cu Preacuratele si de viata facatoarele taine ale lui Hristos, sa mai poata fi stapanita de duhul diavolului si inca un timp asa indelungat de treizeci si mai bine de ani. Si mi-am zis: ”e o prostie, nu se poate una ca asta. As vrea si eu sa vad cum ar indrazni necuratul sa-si faca salas inlauntrul meu daca m-as impartasi cat se poate de des cu Trupul si Sangele Domnului…”.
Si in clipa aceea un nor infricosator, rece si cu un miros urat l-a inconjurat si a inceput a se strecura prin gura lui inchisa,cu toate ca el se opunea din rasputeri, zbatandu-se in spasme… Si in ciuda zvarcolelilor nenorocitului Motovilov, in ciuda tuturor incercarilor lui disperate de a se apara impotriva norului de gheata si impotriva putorii de care se vedea impresurat, norul puturos a intrat in intregime inlauntrul lui, fara sa tina seama de sfortarile lui supraomenesti.
Mainile lui pareau ca sunt paralizate si nu erau in stare sa faca semnul Sfintei Cruci, iar mintea incremenita, intunecata de spaima, nu-si putea aminti de numele Mantuitorului Hristos. Se savarsise ceva dezgustator si groaznic in momentul cand pentru Motovilov a inceput perioada celor mai cumplite munci. Chinurile pe care el le-a suferit atunci, au fost descrise astfel in insemnarile facute de propria lui mana: ”Domnul m-a invrednicit sa cunosc prin proprie experienta, in deplina realitate, nu in stare de vis sau nalucire, trei din muncile iadului.
Prima a fost focul cel nestins (nematerialnic),care nu se poate stinge prin nimic altceva decat prin harul Sfantului Duh. Acest chin a durat trei zile si trei nopti, timp in care simteam cum ma mistuie flacarile si cum,cu toate acestea nu ard de tot. De 10 ori iar altadata de 17 ori in timp de 24 de ceasuri, stergeam de pe trupul meu un fel de funingine ca de gheena pe care oricine o putea vedea. Si aceste munci nu s-au oprit decat dupa ce m-am spovedit si m-am impartasit cu Sfintele Taine, prin rugaciunile Arhiepiscopului de Voronej, Antonie, si prin ecteniile de insanatosire pe care acest vladica le-a randuit la 47 de biserici si manastiri din Voronej, pentru vindecarea robului lui Dumnezeu, Nicolae.

A doua munca a durat 2 zile si 2 nopti. Aceasta a fost chipul tartarului celui neimblanzit al gheenei care imi bagase atata raceala in oasele mele incat focul nu numai ca nu ma ardea, dar nici nu ma putea incalzi. Dupa dorinta personala a Inalt Prea Sfintitului Antonie de Voronej, am tinut mana timp de o jumatate de ora deasupra unei lumanari aprinse si cu toate ca mana s-a afumat cu desavarsire, totusi nu m-a incalzit deloc.
Aceasta experienta verificata de multi martori, am scris-o pe o coala de hartie pe care am semnat-o, aplicand totodata pe ea si mana mea plina de funinginea lumanarii. Aceste chinuri nu se usurau prin Sfanta Impartasanie.Trupul si Sangele Domnului imi dadea numai putinta sa mananc, sa beau si sa dorm putin.
Dar daca aceste doua munci erau vizibile pentru oricine, al treilea chin de gheena, desi a fost mai scurt ca durata, caci n-a tinut decat 36 de ore, a fost ingrozitor, iar suferinta era de nedescris si nepatruns. Ma mir eu singur cum de am putut sa raman in viata. Si de aceasta am scapat tot prin spovedanie si prin impartasirea cu Sfintele Taine ale Domnului. De data asta m-a impartasit insusi Arhiepiscopul Antonie cu propriile sale maini. Acest chin a fost pricinuit de viermele cel neadormit al gheenei, pe care nu l-a putut vedea nimeni afara de mine si de Arhiepiscopul Antonie.
Eu insa am fost coplesit peste tot de acest vierme atat de rau, care se tara prin toate madularele mele si-mi rodea intr-un chin nespus de ingrozitor toate madularele dinlauntrul meu, iesind cand prin gura, cand prin urechi ori pe nas si apoi se intorcea iar inauntru. Dumnezeu mi-a dat putere asupra lui, asa incat puteam sa-l iau in mana si sa-l intind.

Eu declar toate acestea de nevoie, caci nu in zadar mi s-a dat de sus ca sa suport toate acestea, ci ca sa nu mai poata gandi cineva ca eu indraznesc sa chem numele lui Dumnezeu in desert. Nu. In ziua infricosatei judecati a Domnului, Insusi Dumnezeu, Ajutorul si Acoperitorul meu va marturisi ca eu n-am mintit impotriva Lui si impotriva Providentei Sale Dumnezeiesti.

Curand dupa aceasta incercare groaznica si nepatrunsa de mintea omului, Motovilov a vazut intr-o vedenie pe iubitul sau protector, Prea Cuviosul Serafim, care l-a mangaiat si i-a fagaduit ca va primi vindecarea desavarsita atunci cand se vor descoperi Moastele Sfantului Tihon de Zadonsk, iar pana atunci demonul care s-a cuibarit in el nu-l va chinui cu atata cruzime.
Si intr-adevar, aceasta fagaduinta s-a implinit peste 30 si mai bine de ani, cand si asteptarea lui Motovilov s-a sfarsit, caci, dupa marea lui credinta, s-a vindecat. In ziua cand s-au descoperit Moastele Sfantului Tihon din Zadonsk(1861), Motovilov sedea in Sfantul Altar si se ruga, plangea cu amar, ca Domnul nu-I trimite vindecarea pe care sufletului lui necajit o astepta, potrivit cu fagaduinta Prea Cuviosului Serafim de Sarov. In timpul cand se canta heruvicul, el si-a ridicat ochii in sus si a vazut pe Sfantul Tihon care l-a binecuvantat si apoi s-a facut nevazut. Dupa aceea Motovilov s-a simtit deodata sanatos. Aici se termina manuscrisul lui Motovilov cu privire la suferintele sale dobandite datorita mandriei si nesocotintei sale.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: